"Corona"-"Coroană"de Virgil Diaconu. Traducción de rumano a español por Elisabeta Boțan.

Virgil Diaconu

Corona

Mi infancia entre dos iglesias...

Mi infancia se coló entre los golpes de campana,

para alcanzar a los santos justo en el instante

que bajan de sus iconos a la tierra.

Una infancia repleta de santos, una iglesia de donde,

la luz, tras escaparse, corre por las calles.

¡La infancia! Una Noche de Pascua,

cuando la Resurrección se reparte entre todos.

A todos los muertos y a todos los vivos... ¡La Resurrección! 

Mi infancia entre dos iglesias.

Voy tras sus huellas con la princesa de la mano. Con la luz de la mano.

El tordo canta un lied, que tiene que ser el alma de Job,

tras perder a sus hijos.

Incluso el otoño con todos los nidos recorre mi alma.

Con todos sus gorriones que Dios entierra en las ramas

para que broten en la primavera.

La infancia, ¡la invencible infancia!

Aquella que con su espada de madera corta las cabezas a los dragones de la noche.

Aquella que ahora me coge de la mano por el bosque:

soy la mariposa, soy todos esos colores que aletean hacía ti.

Soy la abeja que toca con su ala en la puerta de los narcisos.

¡La infancia! Que se oculta por la noche en mis brazos.

Que grita en sueño. Quizás la corona de espinas le aparece en sueño,

la corona de espinas empieza a asomarse... –a verse espina con espina.

La infancia, muy poco le queda hasta el Apocalipsis.

Mi soledad sube en la Luna.

Ni siquiera sé dónde he dejado mis pensamientos anoche.

¿Serán ellos las manzanas de la cabeza del árbol? ¿Las ensangrentadas manzanas?

Ni siquiera sé dónde he perdido mi alma.

¿La habré olvidado con los grillos?

¿Será el canto del tordo, tras perder a sus hijos?

La infancia, ¡la invencible infancia!

Una llama con las manos vacías, en el combate contra la oscuridad. Con las espinas.

Y como corta una tras otra las cabezas de la oscuridad, 

cada mañana me saca victorioso de los matorrales de la noche.

De los matorrales de la corona de espinas.

La infancia, ¡la invencible infancia!

Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Coroană

Copilăria mea dintre două biserici…

Ea, strecurata printre bătăile de clopot,

ca să-i prindă pe sfinţi chiar în clipa

în care coboară din icoane pe pământ.

O copilărie plină de sfinţi, o biserică din care,

scăpată, lumina o ia la fugă pe străzi.

Copilăria! O noapte de Paşte,

în care Învierea se împarte tuturor.

Tuturor morţilor şi tuturor viilor… Învierea!

Copilăria mea dintre două biserici.

Calc pe urmele ei cu prinţesa de mână. Cu lumina de mână.

Sturzul cântă un lied, care trebuie să fie sufletul lui Iov,

după ce şi-a pierdut fiii.

Chiar şi toamna trece prin sufletul meu cu toate cuiburile.

Cu toate vrăbiile pe care Domnul le îngroapă în ramuri

ca să încolţească la primăvară.

Copilăria, neînvinsa copilărie!

Care cu sabia ei de lemn scurtează de cap balaurii nopţii.

Care mă ia şi-acum de mână prin crâng:

sunt fluturele, sunt toate culorile care bat din aripi spre tine.

Sunt albina care bate cu aripa ei la poarta narciselor.

Copilăria! Care se ascunde seara în braţele mele.

Care ţipă în somn. Pesemne coroana de spini i se arată în vis,

coroana de spini începe să se vadă… Spin cu spin – să se vadă.

Copilăria, care până la Apocalipsă mai are atât de puţin.

Singurătatea mea urcă în Lună.

Nici nu mai ştiu pe unde mi-am lăsat, aseară, gândurile.

Să fie ele merele din capul copacului? Însângeratele mere?

Nici sufletul nu mai ştiu pe unde l-am pierdut.

Să-l fi uitat la greieri?

Să fie el cântecul sturzului, după ce şi-a pierdut fiii?

Copilăria, neînvinsa copilărie!

O flacără cu mâinile goale, în luptă cu întunericul. Cu spinii.

Şi cum taie unul câte unul capetele întunericului,

ea mă scoate în fiecare dimineaţă victorios din hăţişurile nopţii.

Din hăţişurile coroanei de spini.

Copilăria, neînvinsa copilărie!