"El reloj"-"Ceasornicul"de Virgil Diaconu (traducido al español por Elisabeta Boțan)

Virgil Diaconu

El reloj 

Todo empieza por la tarde, cuando el reloj de la torre

empieza su ronda de noche. Cuando el reloj de la torre

hace su ronda de noche con sus soldados por mi habitación.

Todo empieza por la tarde, cuando escapados del cuartel de hierro

los soldados del reloj parten a conquistar la ciudad.

Cuando camino por las calles, de repente me despierto rodeado

de estos guerreros que piensan que se lo merecen todo.

De estos guerreros que afilan sus sables con mi vista.

Todo empieza por la tarde, cuando el reloj de la torre

hace su ronda de noche con sus soldados por mi habitación.

Por el alma olvidada abierta. Ves,

los que se han ido corren toda la noche dentro de mí.

A veces distingo entre ellos las voces de mi madre

que me llama desde la lejanía del jardín, del azul.

Las voces de mi madre, que me atan las heridas con sus caricias 

y me regaña con su lágrima.
El reloj me sigue con sus soldados, y la oscuridad.

Soldados que no puedo vencer. Así que al final

tendré que aceptar la guerra y reunir todos mis ejércitos.

Hacer nuevas alianzas con el Bosque y el Austro.

Y llevar al día mis antiguos tratados con los gorriones.

Esos tratados desde los tiempos que todos habitaban un nido:

en la mano del Señor. ¡Sí, yo, tendré que prepararme

para la gran batalla! Reunir mis ejércitos y salir al campo,

al combate. No tengo ningún temor, ¡El Señor está conmigo!

¡ El Bosque ya ahuyentó con su verde a los soldados!

Y las legiones de gorriones ya han derribado con sus trompetas

los muros de la oscuridad. El Jericó de la noche.

Yo vivo en un reloj.

Esta noche mis pensamientos se irán a la guerra.

      Ceasornicul

Totul începe înspre seară, când ceasul din turn

îşi începe rondul de noapte. Când ceasul din turn

îşi face rondul de noapte cu soldaţii lui prin camera mea.

Totul începe înspre seară, când scăpaţi din cazarma de fier

soldaţii ceasului pornesc să cucerească oraşul. 

Când merg pe străzi, deodată mă trezesc înconjurat 

de aceşti războinici care cred că totul li se cuvine.

De aceşti războinici care îşi ascut săbiile de privirile mele.

Totul începe înspre seară, când ceasul din turn

îşi face rondul de noapte cu soldaţii lui prin camera mea.

Prin sufletul uitat deschis. Vezi,

cei plecaţi aleargă toată noaptea prin mine.

Uneori desluşesc printre ei glasurile mamei

care mă cheamă din depărtarea grădinii, din albastru.

Glasurile mamei, care îmi leagă rănile cu mângâierile ei

şi mă ceartă cu lacrima.

Ceasul din turn mă urmăreşte cu soldaţii lui, cu întunericul.

Soldaţi pe care nu-i mai dovedesc. Aşa că până la urmă

va trebui să îmi strâng toate oştile şi să accept lupta.

Şi să închei noi alianţe cu Pădurea şi Austrul.

Şi să aduc la zi vechile mele tratate cu vrăbiile.

Tratate din vremea când toate locuiau într-un cuib:

în mâna Domnului. Da, eu va trebui să mă pregătesc

pentru lupta cea mare! Să-mi adun oştile şi să ies în câmp,

la bătaie. N-am nici o teamă, Domnul este cu mine!

Deja Pădurea a pus pe fugă soldaţii cu verdele ei!

Şi legiunile de vrăbii au dărâmat deja cu trâmbiţele lor

zidurile întunericului. Ierihonul nopţii.

Eu locuiesc într-un ceasornic.

În noaptea aceasta gândurile mele vor pleca la război.