"Ancheta asupra poeziei postmoderene" - " Encuesta sobre la poesía postmoderna" Virgil Diaconu y Angélica Santa Olaya (traducción al rumano Elisabeta Boțan corresponsal desde España)
--La revista cultural rumana CAFENEAUA LITERARĂ número 9/152, septiembre, 2015, Año XII, revista mensual miembro ARPE y APLER aloja en sus páginas la encuesta realizada por el escritor rumano Virgil Diaconu y la poeta mejicana Angélica Santa Olaya (páginas 24 – 25) que he traducido del español al rumano. (La revista se publica también en soporte de papel).
Elisabeta Boțan corresponsal desde España.
--Revista culturală CAFENEAUA LITERARĂ, revistă lunară membră ARPE și APLER, numărul 9/152, septembrie, 2015, anul XII, găzduiește în paginile sale acheta realizată de scriitorul român Virgil Diaconu și poeta mexicană Angélica Santa Olaya (paginile 26 – 27) pe care am tradus-o din spaniolă în limba română. (Revista se publică de asemenea și pe suport de hârtie.)
Elisabeta Boțan corespondent din Spania.
Angélica Santa Olaya, născută în Mexic, 1962.
Licențiată în
Jurnalism și Comunicare, profesoară de Istorie și Etnoistorie, la Escuela
Nacional de Antropología e Historia (ENAH) și la Universidad del
Claustro de Sor Juana.
Experiență în
radio, televiziune, presă
scrisă și teatru.
Membru al
Societății Generale de Scriitori din Mexic (SOGEM) și al Catalogului de
Scriitori din Mexic al Institutului Național de Bellas Artes (INBA); a făcut
parte din juriul mai multor concursuri importante de poezie din Mexic.
Premiul întâi la
două concursuri de proză scurtă pentru copii, în Mexic; locul V la Concursul
Internațional de Poezie”Victoria siempre” din Argentina.
A publicat
unsprezece cărți, cea mai recentă fiind 69 Haiku, ediție bilingvă,
spaniolă-arabă, Ed. Alfalfa, Madrid, 2014.
Parte din scrierile sale au fost traduse în română,
portugheză, italiană, arabă și catalană.
1.
În ţările occidentale şi îndeosebi în America de Nord se vorbeşte sau s-a
vorbit despre poezia postmodernă. Este acest tip de poezie prezent în ţara
dumneavoastră? Se poate spune că poeţii din ţara dv. sau numai o parte din ei
s-au sincronizat cu poezia postmodernă americană/occidentală? Credeţi în
sincronizare? Este poezia sincronizată cu modelul poetic postmodern american o
poezie de valoare, performantă?
Da, eu înțeleg postmodernismul din două ipostaze diferite.
Una, ca un curent literar al sec. al XX-lea care a lăsat în urma sa modernismul
sec. al XIX-lea și care căuta să rupă individualismul și formele estetice
vechi. Celălalt, cum ar fi poezia, literal, postmodernă contemporană, a sec. al
XX-lea, care se prezintă cu apariția mijloacelor electronice (calculatorul,
internetul, telefonul mobil, etc.) ca mijloace de exprimare și ca suport de
comunicare, dar și al crizei economice, sociale și morale ale capitalismului.
Și mă refer în cea mai mare măsură la cea din urmă.
Cred în sincronizarea din punct de vedere al globalizării
-termen postmodern- care, la apariția rețelelor de comunicare, contagiază de
asemenea, prin intermediul lor, degradarea, nemulțumirea și criza umană a
diferitelor societăți ale lumii actuale. Aș zice, că eu cred în sincronizare
însă nu ca o formă egală de expresie pentru că fiecare societate are particularitățile
sale și se exprimă ca atare; dar cred în ea, ca un grup de ființe care, în mai
multe părți ale lumii mai apropiate sau mai îndepăratate, suferă din cauza
acelorași probleme politice, economice și morale și folosesc aceleași medii noi
de expresie și de comunicare. Nivelul înalt al dezvoltării tehnologice din ultima
vreme nu este direct proporțional cu nivelul calității poeziei postmoderne care
se creează acum. De fapt, cred că se întâmplă exact invers. Instrumentele
tehnologice și cibernetica au oferit noilor generații un mijloc de apropiere, de
individualizare -aș spune eu că până la banalizare- expresia lor, de cele mai multe ori este efemeră, la fel
ca mijloacele pe care le oferă internetul. Asta creează o pierdere a
semnificației și a profunzimii expresiei poetice mai interesată de formă decât
de conținut; cum ar fi o serie, literal, de mesaje atât de reci și lipsite de
emoție ca acest mijloc prin care se transmit. Nu spun că asta se întâmplă în
toate cazurile, nu vreau și nici nu aș putea să generalizez, însă o mare parte
dintre tinerii poeți din Mexic crează o astfel de poezie cu caracter tehnologic
atât în conținut cât și ca formă, care duce, chiar la fragmentarea limbajului
creând mesaje fără înțeles. Sau, mai bine zis, fără o altă alternativă decât
fragmentarea și depersonalizarea postmodernă a ființei umane efemere, produsul
postmodernismului instantaneu și fără memorie. Mijloacele electronice sunt
instrumente foarte utile și trebuie folosite, însă trebuie recuperate înțelegerea,
cugetarea și autocritica. Dacă nu, această poezie va fi atât de efemeră ca însăși
propunerea ideologică și materialul care o generează.
2.
În universităţile dv. se predau cursuri despre poezia postmodernă?
Da, bineînțeles că se învață
despre autorii postmoderni ai sec. al XX-lea, și, în plus, se organizează
colocvii și seminare care abordează postmodernismul contemporan, ceea ce este
foarte important deoarece face ca noile generații de poeți și studenți la
literatură să reflecteze.
3.
Este poezia postmodernă mai bine primită decât alte tipuri de poezie? Ce
pondere are poezia postmodernă în poezia contemporană din ţara dumneavoastră?
Poezia postmodernă din sec. al XX-lea
încă este valorată de generațiile dinaintea anilor șaptezeci. În schimb,
tinerii creatori sunt mai ocupați cu producerea poeziei decât cu citirea istoriei
literaturii. Drept urmare, greutatea sau valoarea, depinde de public sau de
cititori. Bineînțeles că tinerii sunt principalii cititori și consumatori -literal vorbind- ai poeziei
postmoderne. Și aceeași tineri desconsideră expresia poetică a generațiilor mai
înaintate în vârstă, ca cea din care fac și eu parte. Este vorba de o chestiune
a generației, logică până la un anumit punct, însă dacă nu sunt conștienți vor
ajunge să genereze cantități uriașe și efemere de poezie care, la fel ca și
postările din rețelele sociale și din internet, se vor pierde cu repeziciune în
infinit fără a da timp la reflecție.
4.
Cum definiţi poezia postmodernă? Ce caracteristici (trăsături) are ea?
Am spus mai înainte, că poezia
postmodernă contemporană este o poezie care, din punct de vedere formal,
folosește instrumente și termeni conceptuali ai tehnologiei moderne. Dar care, de
asemenea, este învăluită în aceeași izolare, fragmentare, individualizare, instantaneitate,
degradare și lipsă a memoriei și reflectării ce caracterizează individul
postmodern. În mod cert, este logic. Fiecare societate produce, ideologic, ceea
ce determină condițiile sale materiale și invers. O societate caracterizată de
preponderența lucrurilor materiale și comerciale înlocuind importanța și
valorile umane, ajunge să producă mesaje care reflectă această ființă
dezorientată căreia îi este greu să privească în jurul său pentru că este prea
închisă în ea din cauza propriei crize.
5. Mai are poezia postmodernă
vitalitate, sau este o poezie consumată, depăşită? Este ea o poezie a
trecutului?
Poezia postmodernă a sec. al XX-lea deja
face parte din trecut, însă pentru asta nu trebuie devalorizată și uitată. Pe
când poezia postmodernă a sec. al XXI-lea, în Mexic, în acest moment, a ajuns
la apogeu. Cred că va rămâne pentru multă vreme -atâta timp cât va
fi necesar ca țara să iasă din criza politică, economică și morală în care se
află-
ca poezia mexicană să ia o altă întorsătură și să se revină la reflecția care
produce semnificația universală pe care transcendența o oferă poeziei. Cert
este că poezia posmodernă contemporană este de asemenea necesară sistemului
corupt. Există o simbioză inevitabilă care trebuie conștientizată și învinsă de
gândirea reflexivă a omului și a modului său de a se comporta nu doar poetic,
la nivel intelectual vorbind, ci concret; în materialitate.
6.
Daţi-ne câteva nume de poeţi postmoderni importanţi din ţara dv.
Enrique González Martínez, Ramón López
Velarde, José Juan Tablada. Cât despre cei contemporani îi las pe ei înșiși să
se clasifice.
7.
Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce altă poezie credeţi? Încercaţi să
definiţi, să precizaţi înţelesul poeziei în care credeţi.
Cred în folosirea mijloacelor tehnologice moderne
într-un mod justificat, rezonabil și conștient. Eu însămi le folosesc pentru a
crea și a difuza literatura. Ceea ce vreau să semnalez este lipsa autocriticii
și a reflecției în ceea ce privește poezia, din punct de vedere universal și
atemporal. Prin urmare, cred că acea poezie care, fără să conteze care este
mijlocul tehnologic pe care îl folosește, se susține prin ea însăși dincolo de
lipsa acestor mijloace efemere și chiar dincolo de absența propriului său
creator. Dacă nu, va trebui să acceptăm că cultura este ca o rafală de vânt
care trece, o avem, sau nu, și se pierde în infinitul uitării. Acest fapt
implică, în mod necesar, reflecție asupra semnificației și al finalității a
ceea ce se dorește să se transmită. Chiar dacă poezia este, uneori, un suflu de
inspirație, munca necesară posterior din
partea scriitorului trebuie să conțină, în afara revizuirii și al corectării
sale, o cugetare personal, minimul din ceea ce dorim să transmitem cititorilor.
Din această reflecție rezultă alegerea versurilor, a cuvintelor, a tăcerilor,
etc. Tot timpul alegem și am impresia că omul contemporan se obișnuiește să nu
aleagă, sau să aleagă tot mai puțin de fiecare dată, lăsând gândirea să hotărască
și se comporte în fluxul ireflexiv și accelerat al societății actuale. E
posibil ca în viitor instrumentele tehnologice de azi să fie mai dezvoltate,
însă acest fapt nu ar trebui să afecteze capacitatea de gândire, de reflecție
și conștiința oamenilor care le folosesc.
8.
Oferiţi-ne mai jos un poem pe care îl socotiţi de excepţie. El poate avea orice
autor.
Epopeea lui Ghilgameș. Este un poem care a fost scris
pe tăblițe de lut cu unelte de lemn, iar conținutul său, profund și uman,
continuă să fie de actualitate.
Anchetă realizată de Virgil DIACONU
Traducere din limba spaniolă Elisabeta BOȚAN
Poeta
mexicana
Encuesta
sobre la poesía postmoderna
1.
En los países occidentales y sobre todo en los países de América del Norte se
habla o se ha hablado sobre la poesía postmoderna. ¿Cree que este tipo de
poesía está presente en su país? ¿Se podría decir que los poetas de su país o
solo una parte de ellos están sincronizados con la poesía postmoderna americana
u occidental? ¿Cree usted en la sincronización? ¿Se puede decir que la poesía
sincronizada con el modelo poético postmoderno americano es una poesía de alto
nivel?
Sí, yo entiendo el posmodernismo desde
dos diferentes vertientes. Una, como la corriente literaria del siglo XX que
dejó atrás al modernismo, del siglo XIX y que buscaba romper con el
individualismo y las formas estéticas antiguas. Y, otra, como la poesía,
literalmente, posmoderna contemporánea, del siglo XXI, que está presente en
México sobre todo en las generaciones jóvenes quienes han nacido y convivido no
sólo con el advenimiento de los medios electrónicos de comunicación (las
computadoras, la internet, los teléfonos móviles, etc.) como medios de
expresión y soporte comunicacional, sino con la crisis económica, social y
moral del capitalismo. Y a esta última es a la que me referiré en mayor grado.
Creo en la sincronización desde el punto
de vista de la globalización –término posmoderno- la cual, al crear redes
comunicativas, contagia también, a través de ellas, la desazón, el descontento
y la crisis humanitaria de las diferentes sociedades del mundo actual. Es decir,
creo en la sincronización no como una exacta forma igualitaria de expresión
porque cada sociedad es particular y en esa medida se expresa; pero sí como un
conjunto de seres que, en muchas partes del mundo lejanas o cercanas, padecen
los mismos males políticos, económicos y morales y que comparten los mismos
nuevos medios de comunicación y expresión. El alto nivel del desarrollo de la
tecnología en los últimos tiempos no es directamente proporcional al nivel de
calidad de la poesía posmoderna que se está creando. De hecho, creo que es
exactamente lo contrario. Las herramientas tecnológicas y la cibernética han
dado a las nuevas generaciones un medio para inmediatizar, individualizar –y
diría que hasta para banalizar- sus expresiones, las más de las veces efímeras,
tal como los medios internéticos son. Ello crea una pérdida en el sentido y
profundidad de la expresión poética preocupada más por la forma que por el
contenido; así como una serie, literal, de mensajes tan fríos y faltos de
emoción como el mismo medio de comunicación que lo transmite. No digo que esto
suceda en todos los casos, no deseo ni puedo generalizar, pero una gran parte
de los poetas jóvenes en México están creando poesía de esta forma
tecnologizada no sólo en la forma sino también en el contenido, que lleva,
incluso, a fragmentar el lenguaje creando mensajes sin sentido. O, mejor dicho,
sin otro sentido más que la misma fragmentación y enajenación posmoderna del
ser humano efímero, instantáneo y sin memoria producto del posmodernismo. Los
medios electrónicos son herramientas utilísimas y hay que aprovecharlas, pero
es imprescindible recuperar el sentido, la reflexión y la autocrítica. De lo
contrario, tal poesía será tan efímera como la misma propuesta ideológica y
material que le da origen.
2.
¿Se dan clases sobre la poesía postmoderna en las universidades de su país?
Sí, por supuesto que se revisan a los
autores posmodernos del siglo XX y, además, se realizan coloquios y seminarios
que abordan el posmodernismo contemporáneo, lo cual es muy importante porque
conduce a la reflexión en las nuevas generaciones de poetas y estudiosos de la
literatura.
3.
¿Es mejor recibida la poesía postmoderna que otros tipos de poesía?
¿Qué
peso / importancia tiene la poesía posmoderna en la poesía contemporánea de su
país?
La poesía posmoderna del siglo XX es
todavía valorada por las generaciones de antes de los años setentas. No así,
los jóvenes creadores están más ocupados en la producción que en la lectura de
la memoria histórica de la literatura. Por lo tanto, el peso o la valoración,
depende del público o lectores. Por supuesto que los jóvenes son los
principales lectores y consumidores –literalmente hablando- de la poesía
posmoderna contemporánea. Y por supuesto que esos mismos jóvenes desdeñan la
expresión poética de las generaciones más añosas, como la mía. Se trata de una
cuestión generacional, hasta cierto punto lógica, pero que si no se hace
consciente terminará generando cantidades abrumadoras y efímeras de poesía que,
tal como los posts en las redes sociales y el internet, se perderán en el
infinito de la inmediatez sin dar tiempo, siquiera, a la reflexión.
4.
¿Cómo define la poesía postmoderna? ¿Qué características tiene ella?
Ya lo dije antes, la poesía posmoderna
contemporánea es una poesía que, desde el punto de vista formal, utiliza las
herramientas y términos conceptuales de la tecnología moderna. Pero que,
también, está teñida del mismo aislamiento, fragmentación, individualización,
instantaneidad, enajenación y falta de memoria y reflexión que caracterizan al
individuo posmoderno. En cierto modo, es lógico. Cada sociedad produce,
ideológicamente, lo que sus condiciones materiales determinan y viceversa. Una
sociedad caracterizada por la preponderancia de las cosas materiales y comercializables
sustituyendo la importancia y valores humanos, termina produciendo mensajes que
reflejan a este ser desorientado al que le es difícil mirar a su alrededor
porque está demasiado ensimismado en su propia crisis.
5.
¿Cree que la poesía postmoderna aún tiene vitalidad o es una poesía
consumida, pasada? ¿Es ella una poesía
del pasado?
La poesía posmoderna del siglo XX está
formando ya parte del pasado, pero no por ello debiera ser olvidada o
desdeñada. En cuando a la poesía posmoderna del siglo XXI, en México está, en
estos momentos, en todo su apogeo. Creo que todavía queda un tiempo largo
-tanto como el tiempo necesario para que el país salga de la crisis político,
económica y moral en que se encuentra- para que la poesía mexicana de un giro
de tuerca y regrese a la reflexión que produce ese sentido universal que le
otorga trascendencia a la poesía. Lo cierto es que la poesía posmoderna
contemporánea es útil también al sistema corrupto. Hay una simbiosis inevitable
que tendrá que ser concientizada y transgredida por el pensamiento reflexivo
del hombre y su actuar no sólo poético, intelectualmente hablando, sino
concreto; en la materialidad.
6.
Me gustaría conocer algunos nombres de poetas postmodernos importantes de su
país.
Enrique González Martínez, Ramón López
Velarde, José Juan Tablada. En cuanto a los contemporáneos dejo que ellos
mismos se coloquen el saco.
7.
¿Si no cree en la poesía postmoderna en qué otro tipo de poesía cree?
Intente
definir el sentido de la poesía, precisar el sentido de la poesía en la cual
cree.
Creo en la utilización de los medios
tecnológicos modernos de una forma razonada, razonable y consciente. Yo misma
los utilizo para crear y difundir mi literatura. Lo que señalo es la falta de
autocrítica y de reflexión acerca de lo que es la poesía, desde el punto de
vista universal y atemporal. Por ende, creo en aquella poesía que, sin importar
el medio tecnológico que la soporta, se sostiene por sí misma más allá de la
ausencia de esos medios efímeros e incluso más allá de la ausencia de su mismo
creador. De lo contrario, estaremos aceptando que la cultura es una ráfaga de
viento que pasa, nos toca, o no, y se pierde en el infinito de la desmemoria.
Esto implica, necesariamente, una reflexión sobre el sentido y finalidad de lo
que se desea transmitir. Aunque la poesía sea, a veces, un soplido de
inspiración, el trabajo posterior con ella por parte del escritor debería
contener, aparte de revisión y corrección, una reflexión personal mínima acerca
de lo que deseamos transmitir a los lectores. De esa reflexión proviene la
elección de versos, palabras, silencios, etc. Todo el tiempo estamos eligiendo
y tengo la impresión de que el hombre contemporáneo se está acostumbrando a no
elegir, o a elegir cada vez menos, delegando su pensamiento y actuar al flujo
irreflexivo y acelerado de las sociedades actuales. Es probable que en el
futuro las herramientas tecnológicas de hoy sean más desarrolladas, pero eso no
debiera afectar la capacidad de pensamiento, reflexión y conciencia de los hombres
que las utilizan.
8.
Sugiera para los lectores un poema que le parezca excepcional. No importa el
autor.
El poema de Gilgamesh. Es un poema que fue escrito en tablillas de
barro con punzones de madera y su contenido, profundo y humano, sigue vigente.
Encuesta
realizada por Virgil DIACONU
Traducción de
Elisabeta BOȚAN
Comentarios
Publicar un comentario