”Și uriași de pământ” - ”Y gigantes de tierra” de Elena Marqués Núñez.Traducción del español al rumano por Elisabeta Boțan

Elena Marqués Núñez

Și uriași de pământ 

Și ei pășesc cu umerii drepți,

și cu verbul ascuns în nisipuri,

simplu ca trestia ce se îndoaie și se frânge

în vântul lui martie.

Să nu acopere colbul,

urmele ce au fost lăsate de poeți!

Să nu scuipe nimeni trandafirii ce au crescut fără tulpină,

volatili și singuri și curați, fără mândrie.

Mâinile îmbrățișate în lut pe roata olarului,

care frământă vinul, care plâng

neîngrijitul rai,

să nu le atingă lumina.

Tacă zefirii pe lacul neliniștit,

din văgăuna prielnică rugii

unde Quijote strălucirea îi va veghea.

Să-și pună cu toții dinții în cufere sub cheie.

Să se audă numai Adevărul,

Verbul atunci când explodează,

nu îmbucătura lașă a celui ce toate le ignoră

pe pâinea care ne hrănește

și spiritul umflat.

Treacă tăcerea pe buzele necoapte.

Să ne rămână numai versul.

Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Y gigantes de tierra

Ellos también caminan con la espalda muy alta,

con el verbo escondido en las arenas,

sencillo como el junco que se doblega y rompe

con el viento de marzo.

Las huellas que dejaron los poetas,

¡que no las cubra el polvo!

Nadie escupa las rosas que crecieron sin tallo,

volátiles y solas y puras, sin soberbia.

Las manos abrazadas al torno en el alfar,

las que amasan el vino, las que lloran

el descuidado edén,

no las roce la luz.

Callen los céfiros en la laguna pronta,

en la oquedad propicia a la plegaria

donde el Quijote vele su fulgor.

Todos guarden los dientes en baúles y llaves.

Escúchese tan solo la Verdad,

el Verbo que explosiona,

no el bocado cobarde de quien lo ignora todo

sobre el pan que nos nutre

y el espíritu henchido.

Cruce el silencio los labios en agraz.

Solo nos quede el verso.