"Piatra care germinează" - "Piedra que germina" de Óscar Wong. Traducción de español a rumano por Elisabeta Boțan.

Piatra care germinează

 Când m-ai privit,

ce grație și ce frumusețe ai pus în mine

San Juan de la Cruz

Iubirea coboară.

concepută ca un aprig fulger.

Cu ghearele ei

brăzdează pâmântul.

Și crește muchiul,

lutul alb, copacul

venerat de trib.

Și dragostea se-ntinde

peste răsărit.

Și inima răsare din zi

ca murmurul adânc

                          din piatră

Și oceanul începe

consacratul și impetuosul dans,

unde renaște strălucirea.

Dacă ochii tăi ar privi în ochii mei.

Dacă mi-ai atinge buzele cu buzele tale.

Dacă gura ta ar fi albina nestâmpărată

Sau acul vorace ce răvășește sângele.

Dacă te-ai așeza, însetată, între coapsele mele,

Te-aș iubi, tandru, amețitor,

ca acel ce pentru întâia dată

rupe o violetă.

Când te privesc toate lucrurile ard.

Când eu te iubesc toate pietrele germinează.

Tu vii ca un tril neașteptat

și beau din tine ca din izvorul

la care îngerii se-nchină.

Și vii

Precum dansul liniștit și seducător,

Precum fecunda rouă pe nisip,

cu foșnet ca virtutea a sfântului

înaintea chipului neprihănit, plin de grație și desăvârșire.

Ce trudnică e munca ta, Iubito, de-a fi fermecătoare.

Mă înfioară croncănitul corbului,

zborul lui pegas mă captivează,

trilul glasului tău mă ține fermecat.

Fără tine, gingașă albină, Universul n-are rost.

Te blestem ca înțeleptul profet

Și domnesc ca patriarhul feroce.

Iubită Regină din Valle de Jovel

Cea cu chipul Dulce și Groaznic,

Știu că tu vii de acolo de unde merii cresc

Și că stupi în ochii tăi se-adăpostesc.

Vai câtă miere din iris se revarsă

Și ce desăvârșit ți-e chipul.

Aurul sărutării mele să te ție.

Și piatra cântului meu să ți se închine.

Moartea nu te va răpune.

Nu te va atinge mirosul blestemat al morții

În ciuda legii florilor, se va roti

neînduplecată roata verii și frumusețea-ți

va urma și-apoi va tulbura.

Gazelă, căprioară sau cocor

eu te-ngrijesc cu dragoste de mamă,

și tremur de teamă ca un cumva

să te atingă tristețea realității.

Invoc prezența veșniciei.

Strălucitoare lacrimă de soare:

eu sunt cel ce a trezit din somn șarpele,

eu sunt cel ce a văzut tresărirea unicornului,

eu sunt cel ce a dezlănțuit furia balaurului.

Tulburat și nesigur,

ascult ritmul liniștit al tăcerii pentru a putea cânta

și mă cufund în gol pentru a putea iubi.

Cine zice că spaima calcinează?

Din cea mai înaltă sferă îmi dărui

glasul oceanului.

Și vibrez

               și mă-nfior

                                         și mă dărui

                                                            orbește.

Tulbur neliniștea serii.

Inima, pumn fără glas

Adăpostește cioturi acre și roze,

amare fălci mă devorează.

Și mă dărui ție ca un melc însetat.

Delir, jăratec purificat ce pulsează,

în fața Luminii care orbește?

Mă închin, iarbă firavă, de te uiți la mine,

Inima-mi se pierde în valul neașteptat.

Tu ești strălucirea sonoră a amiezii,

nisipul umed, dragostea.

 Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Óscar Wong

Piedra que germina Después que me miraste, que gracia y hermosura en mí dejaste             SAN JUAN DE LA CRUZ Como raudo rayo fecundado el Amor desciende. Con sus garras abre surcos en la tierra. Y crece el musgo, el limo blanco, el árbol venerado por la tribu. Y la ternura crece sobre el alba. Y el corazón del día surge como denso susurro de la roca. Y el océano inicia impetuosa danza consagrada. aquí el fulgor renace. Si pusieras tus ojos en mis ojos. Si pusieras tus labios en mis labios. Si tu boca fuera abeja enardecida O aguja voraz hurgando en la sangre. Si te posaras, sedienta, entre mis piernas, te amaría densa, torva, tiernamente, como quien por primera vez asoma al mundo, como quien por primera vez desgarra una violeta. Todas las cosas arden si te miro. Todas las piedras germinan si te amo. Como gorjeo intempestivo vienes y tu presencia bebo cual arroyo donde los ángeles se inclinan. Como una lenta danza que seduce, como rocío fértil en la arena, como la castidad del santo que crepita ante la suave perfección de la figura inmaculada vienes. Qué arduo trabajo el tuyo, Amada: ser hermosa. El graznido del cuervo me estremece, el vuelo del pegaso me seduce, el gorjeo de tu voz me satisface. Sin ti, abeja tierna, el Universo carece de sentido. Como un patriarca fiero me conduzco, como un profeta sabio te profano. Amada Reina del Valle de Jovel, La del Rostro Dulcísimo y Terrible, Sé que vienes de donde crecen los manzanos Y que en tus ojos anidan las colmenas. Ay cuánta miel derramándose en el iris Y cuánta perfección en tu figura. Que el oro de mis besos te sostenga. Que la roca de mi canto te consagre. A TI NO TE DERRIBARÁ la muerte. A ti jamás te tocará el olor maldito de la tumba aunque las leyes de la flor, la insobornable rueda del verano se deslice, y perturben y acosen tu belleza. Gacela, grulla o corza como una madre tierna te cobijo, pero tiemblo si un golpe lúgubre de realidad te toca. Conjuro la presencia de lo eterno. Brillante lágrima de sol: yo desperté a la serpiente, yo vi temblar al unicornio, yo desaté al dragón enfurecido. Frágil, perturbado, para cantar escucho el ritmo lento del silencio, para amar me sumerjo en el vacío. ¿Quién dice que el terror calcina? Desde la esfera más alta entrego mi voz en el océano. Y palpito y me erizo y me consagro ciego. Turbo la turbia tarde. El corazón alberga rosas, muñones agrios, amargas fauces que devoran. También es puño enronquecido. Pero me doy a ti cual caracol sediento. Delirio, purificada brasa que palpita, ¿ante la Luz qué hacen los ciegos? Me inclino, hierba endeble, si me miras. Mi corazón naufraga en ola súbita. Fulgor sonoro al mediodía eres, arena humedecida la ternura.